5.1.10
Soarelui
Si chiar nori peste umerii nostri de vor apune, chiar de sufletu-mi simplu un drum terestru nu va mai avea, chiar de in jur lacrimi incep sa se-adune, adu-ti aminte de soapte de turturea...
Te pretuiesc enorm !
17.10.09
"Iubito cata lume intre noi..."
18.9.09
No yesterday. It's all about tomorrow !
13.9.09
secol
Uitare. Pizma. Zambet ucigas. Esti atat de fericit atunci cand ploaia de stele a incetat si lumea isi ia bocceluta in spate si pleaca la drum fara vreo alta speranta in mai bine decat, poate, cea astrologica, incat nostalgia aprecierii timpului ma loveste subit. Pentru ei dureaza atat de mult o rugaciune, un pas catre cel inalt, o soapta plina de bunatate...caci nimic altceva din jurul lor nu mai atinge astfel de longevitati temporare. Totul s-a transformat in ceva rapid, fara prea multa implicare, ceva " de consum" si usor reglabil. Pare-se ca nimic nu mai ajunge sa dureze vesnic. E o lume ce se dizolva pe sine, dar de dragul unei perpetuari dirijate afon se renaste cu sperante abisale. Sensul vietii nu este unul mentionat in pagini aurii si nici de teapa unei cautari indelungi pe google. Sensul vietii mele e la fel de inalt ca zborurile din vise, dar si sub pamant, ascuns in vizuina unei cartite razvratite. Sensul vietii nu este unul ce pote fi decis acum si urmarit trufeste pentru totdeauna, ci este un mic indrumator, in anumite momente, un fel de "draft" care se autosalveaza mereu...si nu undeva unde il poti accesa cu usurinta, ci la granita dintre o privire clara si o nedumerire ce parca tine un veac intreg. In schimb, de ce sa nu ne umplem cu totii de stramoseasca ura si invidie, decat sa cautam un sens al unui "ceva" ce ar putea readuce intelesurile multiple renegate si ar putea face chiar si o secunda sa dureze macar....un secol.
18.8.09
don't let them say you ain't beautiful...
It's like you've been waiting forever for those special words. You’ve never heard them. you wish to hear them in your sleep, when you cross the street, when you have your breakfast, when you simply just stare at the walls and contemplate. You never hear them actually; you just imagine it and afterwards pretend that everything is ok. Never mind that, you keep doing your "thing", the non-selfish thing that keeps them all happy around you. They never seem to care, do they? But you just ignore that fact, thinking that they don’t express themselves that much, but inside they consider you "close". One of the wrong things that people do is to "think". just analyze the facts. They don't care, hey, stop showing them love...otherwise you'll start thinking on your own you ain't beautiful and you can't be more wrong than that !
27.7.09
Caldura mare mon cher
Te uiti la propriile.ti maini si sunt inghetate. Inghetate de atata nebunie la care iau parte, de atata salbaticie si atata graba. Ma misc pentru ca mi.e atat de cald pe dinauntru. Ma sufoc teribil si mainile parca tot inghetate, dar pe asa caldura cum sa le dezghet altfel decat lasandu.le in voia luminii? Un zambet supercalifragilistic imi este afisat, obraji bronzati, timbre ridicate, sprancene incruntate si gene clipocind. Dar mainile, inghetate, traind sub vraja unei razvratiri sangvine, maini triste fiindca nu pot respira un aer mai putin imbacsit de atatea supradoze verbale incerte si superficial subtile...mainile petrec in jurul focului, fara a topi vreun inch din siguranta proprie...dar gheata lor artificiala va putea contrabalansa oceanele ajunse sloi in era glaciala a integritatii aduse sub niveluri freatice. Siguranta decenta e tot ce cer. Altfel vor continua a fi expulzate din cercul vicios numit confort, lux si aroganta. Acum, aici si maine, acolo, poimaine, dincolo, oricand si peste tot, la fel va ajunge o mana din caldura sa emane turturi ascutiti. Pentru ca de azi pe maine incisivii mi.au devenit canini. Pentru ca de azi pe poimaine ochii.mi vad alb-negru.
12.5.09
Warmest blow
Zbor departe cu gandul catre universul acela purpuriu, in care buzele.mi vor fi mereu umede si obrajii mereu uscati..acel univers in care nu trebuie sa urlu ca sa ma fac auzita...nu pentru ca ceea ce as fi pe cale sa spun nu ar atinge corzile de finete incomensurabila a celor din jurul meu, ci datorita indiferentei si egocentrismului exagerat de care dau dovada si de care vor da dovada pentru totdeauna. Era ceva ce stiam odata, ceva ce.mi amintea de tine, de glumele ce le faceam impreuna...dar acum am ramas singura, vorbind cu vantul...am ramas in ceata dura de azi, vazand rasaritul de maine si apusul saptamanii viitoare. Am ramas sa respir aerul rasuflat al proprie.mi prezente, am ramas sa fiu dictata de ganduri, de vise si de sperante. Am ramas sa respir defapt ceea ce nici vidul nu poate explica. Am ajuns undeva departe unde curg ape atat de adanci, unde stau ape fierband, infloresc bobocii uscati ai zilei de ieri si se usuca radacinile tinere in panza freatica a neantului roz. Si negru.mi este orizontul in fata...atat de negru, atat de fumat, de promitator prin intunecimea lui, atat de puternic prin uniformitate...atat de imprevizibil prin opacitate...atat de lizibil, fara de nori, fara actiune...ceva viu, dar amortit...care nu se opreste niciodata din a viziona indeaproape...tot...e negru, e tacut, nu e surd pentru nici o soapta. Acolo imi voi gasi fericirea absoluta. Acolo voi putea fuma orice gand sinistru de impacare cu prezentul si afisare de zambete. Acolo, eu, amintirea ta, fiorii mei, privirea neagra de deasupra...