De ce a trebuit sa te duci atunci cand iubirea noastra era mai mare pentru ca noi...cresteam?...si de ce a trebuit ca in sufletele noastre sa nu fie decat scrum si sa incercam sa te aducem inapoi secunda de secunda? de ce odata cu tine mi-a disparut intelegerea pentru ceilalti cand nu fac totul asa cum spuneai tu? de ce cand sufletu-mi te cheama atat de tare, ca un varcolac pierdut de luna, tu nu-mi raspunzi decat cu lacrimi? de ce ploua atat de tare cand imi aduc aminte doar vag si viscoleste intr-atat de puternic cand amintirea ta ma doboara? Poate pulsul meu o ia razna cand nu poate sa te mai auda, sa imi poti spune ca prin mine vezi lumea mai buna si sa simt toata caldura ta si sinceritatea buzelor cand o spui... Sa stiu ca tu te-ai chinuit doar ca sa ma vezi aici si n-ai putut pentru ca ai zburat asa, din senin...de ce ? de ce sa nu mai ramai atat de putin incat sa.ti pot spune macar bun ramas...si un te iubesc adanc? si de ce odata cu tine totul parca s-a prabusit, dar nimic nu s-a sfaramat, ci s-a ridicat si mai puternic? de ce nu putea sa putrezeasca asa totul, sa fie un stand by continuu si tu sa fi mereu aici sau acolo sau...peste tot. De ce cand soare e afara nu-l pot vedea caci te-as privi si sufletul meu s-ar rupe....? de ce trebuie sa resimt asta iar si iar pentru ca totul e efemer? de ce cand izvoraste atat de multa fericire din mine, doar pot a-mi imagina ca si tu tresalti, dar niciodata cu mine? de ce acum eu realizez totul si defapt nu pot realiza nimic, caci aripile tale nu s-au topit si tu inca zbori deasupra noastra? de ce exista un "poate" atat de dureros...de ce nu-ti simt umbra peste a mea atunci cand sunt atat de pierduta intre atatia altii si am nevoie de tine? de ce trebuie si ei sa ma intrebe de ce?
