secol

Uitare. Pizma. Zambet ucigas. Esti atat de fericit atunci cand ploaia de stele a incetat si lumea isi ia bocceluta in spate si pleaca la drum fara vreo alta speranta in mai bine decat, poate, cea astrologica, incat nostalgia aprecierii timpului ma loveste subit. Pentru ei dureaza atat de mult o rugaciune, un pas catre cel inalt, o soapta plina de bunatate...caci nimic altceva din jurul lor nu mai atinge astfel de longevitati temporare. Totul s-a transformat in ceva rapid, fara prea multa implicare, ceva " de consum" si usor reglabil. Pare-se ca nimic nu mai ajunge sa dureze vesnic. E o lume ce se dizolva pe sine, dar de dragul unei perpetuari dirijate afon se renaste cu sperante abisale. Sensul vietii nu este unul mentionat in pagini aurii si nici de teapa unei cautari indelungi pe google. Sensul vietii mele e la fel de inalt ca zborurile din vise, dar si sub pamant, ascuns in vizuina unei cartite razvratite. Sensul vietii nu este unul ce pote fi decis acum si urmarit trufeste pentru totdeauna, ci este un mic indrumator, in anumite momente, un fel de "draft" care se autosalveaza mereu...si nu undeva unde il poti accesa cu usurinta, ci la granita dintre o privire clara si o nedumerire ce parca tine un veac intreg. In schimb, de ce sa nu ne umplem cu totii de stramoseasca ura si invidie, decat sa cautam un sens al unui "ceva" ce ar putea readuce intelesurile multiple renegate si ar putea face chiar si o secunda sa dureze macar....un secol.