Soarelui

Si chiar nori peste umerii nostri de vor apune, si chiar daca soarele din raze picaturi ar crea, chiar de zi afara nu mai e...noaptea vei ramane vesnic steaua...mea. Si intreaba-te de ce sfincsii tot stele privesc de sute de ani, de ce anii singuri secundele-si sorb, de ce dimineata doar soare emani, de ce la un susur tresari, si nu la un ropot? Dar toate se duc, reduc, incet-incet, toate raman sub noi induplecate, un gand abstract sau gand concret, separa drumul tau de...celelalte. Cu brate retezate si muguri de fluier sufland, cu plete in aer si-n buzunare lacrimi, cu pasi de hoinar si suflet plapand, declara-voi eterne soapte...

Si chiar nori peste umerii nostri de vor apune, chiar de sufletu-mi simplu un drum terestru nu va mai avea, chiar de in jur lacrimi incep sa se-adune, adu-ti aminte de soapte de turturea...

Te pretuiesc enorm !