Si chiar nori peste umerii nostri de vor apune, si chiar daca soarele din raze picaturi ar crea, chiar de zi afara nu mai e...noaptea vei ramane vesnic steaua...mea. Si intreaba-te de ce sfincsii tot stele privesc de sute de ani, de ce anii singuri secundele-si sorb, de ce dimineata doar soare emani, de ce la un susur tresari, si nu la un ropot? Dar toate se duc, reduc, incet-incet, toate raman sub noi induplecate, un gand abstract sau gand concret, separa drumul tau de...celelalte. Cu brate retezate si muguri de fluier sufland, cu plete in aer si-n buzunare lacrimi, cu pasi de hoinar si suflet plapand, declara-voi eterne soapte...
Si chiar nori peste umerii nostri de vor apune, chiar de sufletu-mi simplu un drum terestru nu va mai avea, chiar de in jur lacrimi incep sa se-adune, adu-ti aminte de soapte de turturea...
Te pretuiesc enorm !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu