De ce cand chipul tau pare atat de departe nu pot sa.l ating nici in cel mai adanc vis? De ce atunci cand plang nu poti sa ma tii in brate spunandu-mi ca nu pot rezolva nimic asa, ca trebuie sa fiu eu cea tare, cea care sa-i tina in brate pe ceilalti? Cand voi ajunge sa strang in pumn toate astea si probabil sa iti aud glasul atat de aproape incat sa cred ca e real?
De ce trupul imi cere cu atata ardoare
Cu tine sa fie, departe de ei toti?
De ce zambind cred doar cu disperare
Ca pot ucide visele atator si atator morti?
De ce blazoane imi imbraca trupul
Cand este gol si asuprit?
De ce prin razele-ti fara de scrupul
Il fac din viu, mai adormit?
Si nu dureaza oare
Acest somn prea mult?
Prea mult ca sa mai doara,
Prea mult ca sa apuc sa-l mai ascult?
Ce vise eu sa am cand imprejuru-mi
In lume toti se imbrancesc
Cum sa privesc fara contururi
Cand moartea e ceva firesc?
Ce ochi sa ai ca sa nu vezi
Urechile ce tot asculta
Acel ecou de voci repezi
Iesind din noaptea deasa, sluta?
Sunt prea multe intrebari si prea putine raspunsuri pe care lumea sa le dea realitatii...sunt prea multe lucruri ce se pierd in valtori de suflet spintecat de puf si pene si prea multe scame ce se aduna pe dioptriile cartitelor...sunt prea multe pietre in inima si ochii oamenilor si prea putini "NOI DOI" care sa le topeasca...Eprea mult din TOT si prea putin din NIMIC....knd te intrebi "de ce?" gandeste-te ca aceste randuri vor fi si maine aici...dar tu?? Doar CARPE DIEM caci inima nu intreaba niciodata "de ce?"
RăspundețiȘtergere