Sa ma simti aproape cand noaptea e de gheata, sa ma poti stinge cu privirea-ti...sau ma lasi a te purta pe umerii celor mai inalti zei? Sa fiu una cu cerul sau de pe pamant sa ma ridic? Sa bata vantul atunci cand hotarasc a-l provoca sau una cu ingerii sa fiu? Cu una din pene de-as putea sa-ti scriu sau fara de pana sa nu pot zbura?
Cati sfinti lacrimi ar imprastia
Daca sufletul s-a potolit de-ajuns
Cand cerul vestejit, patruns
Sub sabiile lor va sangera.
Departe de noi, dar nici de ei aproape
Ca un matol suierat de vant
Isi sterge ridul, tot plangand
Cu lacrimi de sidef, in noapte...
Sa fie el cel ce mereu da aripi sau cel ce zboara peste noi? Adulmecati suntem noi, oare, de-atatea vorbe de strigoi? Sa ne ridice sau mereu doar el cel ridicat a fost? Ce bun sa ne priveasca cu-ndurare, cand pasii nu-si mai au vreun rost? La ce bun eu sa zbor cand soarele s-adapostit? La ce bun eu, o aripa de sufletu-mi orfan, cand ceara mea de mult sub soare s-a topit? Nu tu fiinta, nu tu avant...ci doar perechi de vorbe pe buze tremurand...
Din suflet pentru sufletel - superb :)
RăspundețiȘtergere