Imi spui ca astazi esti, ca maine poate nu te mai gasesc, dar prea putin in pasa pentru ca…dincolo de tine am un intreg univers. Asa spun toti…Dar e din cale-afara de infiorator cum ma voi descurca fara un sprijin. E prea multa larma in jurul nostru ca sa mai pot distinge ceva in reflexia ochilor tai. Atunci cand impreuna am ras, eram defapt altundeva si nicidecum nu framantam intelesul cuvintelor tale, ci incercam sa ma-nteleg. Oare daca n-as fi fost in stare sa citesc atatea, ajungeam sa ma incrunt mai rar? E un lucru…iesit din comun. E o statuie cizelata, e o frimitura din intreaga mea poezie a fiintei. Esti si tu undeva in zarea asta, caci prezenta-ti fantomatica nu ma sperie intr-atat incat sa te alung. Esti oricum al meu si vei fi pentru totdeauna acea sclipire din mormanul de mimici intristate. Durerea mea e defapt hilara pentru ca halucinand ajungi da rasul lumii…oglinda unei clipe eterne nu face decat sa o scurteze, caci privindu-te pentru a mia oara te-adapostesti intr-un iglu incasabil al crimei timpului.
Kronos, timpul tau viu roade tot..
RăspundețiȘtergereclipe eterne...ei bine, stiind ca ele sunt caramizile vietii, eternitatea nu sfideaza si nu minimalizeaza clipele ci le da maretie si valoare...este extraordinara puterea ta de a combina ratiunea cu sentimentul si de a evita sa halucinezi asa cum multi fac si ajung sa fie aratati cu punctul degetui...extraordinar...atat pot spune extraordinar....
RăspundețiȘtergereP.S. Acum ca am terminat cu "Saptamanalul de la poarta raiului" te-as ruga sa mai trec o data si sa il citesti de la ziua I pana la ziua a VII-a si dupa ce termini de citit sa lasi un comentariu in ceea ce priveste Saptamanalul per ansamblu.